SfântaMănăstireSaharna

Летопись

13 / 26

  1. Ca să primești, trebuie întâi să dăruiești

    În ajunul frumoasei sărbători și a praznicului luminos Nașterea Domnului, câțiva elevi din IP Gimnaziul Saharna Nouă, binecuvântați de Egumenul Sfintei Mănăstiri Saharna, Arhimandritul Adrian Baciu, au împărțit daruri, vestind și împărtășind frumoasa bucurie a Nașterii Domnului cu câțiva dintre…

    33 фотографий

  2. Felicitarea Precuviosului părinte Arhimandrit Adrian Baciu, Egumenul Sfintei Mănăstiri Saharna cu prilejul Nașterii Domnului

    Stimați enoriași, dragi creștini, multașteptații pelerini! Fiul lui Dumnezeu S-a pogorât pe pământ și S-a întrupat în liniște și fără zarvă. Așa cum picătura de rouă cade peste țarină, la fel puterea Celui Preaînalt a umbrit-o pe Preacurata Fecioară și S-a născut de la ea răscumpărătorul lumii.

  3. Binecuvântarea grădiniței din s.Saharna Nouă de clericii mănăstirii

    Știm cu toți că lumea e ocrotită de îngerii lui Hristos, la fel ca și fiecare țară, oraș sau sat, casă sau creștin. Sfințind casa, preotul îl cheamă pe Duhul Sfânt prin rugaciunile sale și alungă duhurile rele dintr-o încăpere, locaș.

    19 фотографий

  4. ”De Crăciun, devenim mai buni!”

    Pruncul Iisus, născut în sărăcie, e standardul pentru perfecțiune. Noi nu trebuie să ne comparăm cu alții, ceilalți sunt la fel ca noi, cu slăbiciuni cu îndoieli cu greșeli și păcate. Țelul este să fim ca El. Orice altceva mai puțin de-atât este necorespunzător.

    4 фотографий

  5. Festivalului datinilor și tradițiilor de Anul Nou „Să trăiți, să- nfloriți”

    Colectivul de copii,,Tezaur” din Instituția Publică Gimnaziul Saharna Nouă a participat la Festivalului datinilor și tradițiilor de Anul Nou „Să trăiți, să- nfloriți” care se organizează în fiecare an în ajunul sărbatorilor de iarnă de către DÎTS Rezina cu scopul de a promova și valorifica…

    10 фотографий

  6. Tradițiile păstrate cu sfințenie din străbuni au reînviat în comuna Saharna Nouă, din raionul Rezina

    În ajun de Sfântul Andrei, localnicii au organizat, la muzeul din sat o șezătoare ca pe vremuri. Bătrânii au transmis tinerilor îndeletnicirile pe care le-au învățat de la părinți, dar și unele obiceiuri, specifice acestei zile.

    29 фотографий

  7. Binecuvântări arhierești la ctitoria Sfintei Mănăstiri Saharna

    Luni, 5 noiembrie 2018, satul Saharna Nouă din raionul Rezina a găzduit un eveniment de o importanță spirituală deosebită pentru credincioșii din această localitate – sfințirea noii biserici cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir, ctitoria Sfintei Mănăstiri Saharna.

    36 фотографий

  8. Astăzi voiesc a-ți aduce laudă Sfințită Cruce, cântând cu cântare dulce:Bucură-te Sfânta Cruce!

    15 фотографий

  9. Adormirea Maicii Domnului prăznuită de clericii Sfintei Mănăstiri

    „Întru nașterea ta, zămislirea a fost fără sămânță; întru Adormirea ta, moartea fără stricăciune; minune îndoită întru minune s-a adunat, de Dumnezeu Născătoare…” (Sedealna a II-a la Utrenia Praznciului)

    16 фотографий

  10. Prohodul Maicii Domnului

    20 фотографий

  11. „Taborul și Ermonul întru slava Ta se vor bucura”

    Praznicul Schimbării la Față a Domnului nostru Iisus Hristos sărbătorit la Sfânta Mănăstire Saharna.

    13 фотографий

  12. Slujba Arhierească la mănăstirea Saharna în cinstea prăznuirii icoanei Maicii Domnului de la Poceaev