SfântaMănăstireSaharna

6 января 2019 г.

Felicitarea Precuviosului părinte Arhimandrit Adrian Baciu, Egumenul Sfintei Mănăstiri Saharna cu prilejul Nașterii Domnului

Текст доступен только на румынском языке

Stimați enoriași, dragi creștini, multașteptații pelerini!

Fiul lui Dumnezeu S-a pogorât pe pământ și S-a întrupat

în liniște și fără zarvă. Așa cum

picătura de rouă cade

peste țarină, la fel puterea Celui Preaînalt a umbrit-o pe Preacurata Fecioară și S-a

născut de la ea răscumpărătorul lumii.

Lucrarea săvârșită de Domnul, Cel ce S-a născut azi, îl privește pe

fiecare dintre noi. Cei ce intră în părtășie cu El capătă de la El libertate, vindecare, pace; stăpânesc

toate acestea și gustă dulceața lor.

„Bucurați-vă”. „Mergeți la

Pruncul cel înfășat și

culcat în

iesle și căutați la

El izbăvire de toate relele

care vă împresoară,

fiindcă acest Prunc este

Hristos, Mântuitorul

lumii“.

Iar steaua de la Bethleem iarăși strălucește nevăzut

deasupra lumii, chemând toate popoarele și pe fiecare om în parte să-și ațintească privirea spre cer, sus să-și țină

inima, să cadă la Cel Noul-Născut și să se bucure cu bucurie mare, fiindcă cu noi este Dumnezeu! „Cu noi este Dumnezeu, înțelegeți, neamuri și vă plecați, căci cu noi este Dumnezeu!”.

Cu dragoste și bucurie în Hristos cel născut pentru noi, Arhimandritul Adrian Baciu, Egumenul Sfintei Mănăstiri Saharna cu obștea.