Crucea, care până la Hristos a fost unealtă de tortură, stârnind groază și silă, după moartea lui Hristos pe Cruce, a devenit arma și semnul mântuirii noastre.
Prin ea, Hristos l-a sfărâmat pe diavol, de pe ea S-a coborât la iad și, slobozindu-i de acolo pe cei ce se chinuiau, i-a adus în împărăția Cerească. Imaginea Crucii este înfricoșătoare pentru demoni și, ca semn al lui Hristos, este cinstită de creștini. Domnul i-a arătat-o pe cer împăratului Constantin, aflat în drum spre Roma, să se lupte cu tiranul care pusese mâna pe putere; făurindu-și un stindard în formă de cruce, împăratul Constantin a repurtat o victorie deplină.
Fiind ajutat prin Crucea Domnului, împăratul a rugat-o pe mama sa, împărăteasa Elena, să caute Crucea de-viață-făcătoare; și Cuvioasa Elena, îndreptându-se spre Ierusalim, după multe căutări, o găsi. Multe vindecări și alte minuni s-au făcut și se fac atât prin Crucea Domnului, cât și prin imaginea ei. Prin ea, Domnul păzește poporul Său de toți vrăjmașii văzuți și nevăzuți. Biserica Ortodoxă prăznuiește cu multă solemnitate aflarea Sfintei Cruci, amintindu-și totodată și arătarea Crucii pe cer împăratului Constantin. În această zi și în alte zile închinate Sfintei Cruci noi ne rugăm lui Dumnezeu să-Și reverse milostivirile nu numai unor persoane în parte, ci și întregii creștinătăți, întregii Biserici. Foarte sugestiv vorbește despre aceasta troparul Sfintei Cruci, alcătuit în secolul al VIII-lea, când prietenul Cuviosului Ioan Damaschin, Sfântul Cosma, episcopul Maiumei, a scris toată rânduiala slujbei înălțării Sfintei Cruci.
„Măntuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta, biruință (binecredincioșilor) împărați asupra celor potrivnici dăruiește și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău.”
Începutul acestei rugăciuni este preluat din Psalmul 27. În Vechiul Testament, prin cuvântul „popor” se înțelegeau numai mărturisitorii credinței adevărate, oamenii cei credincioși lui Dumnezeu. „Moștenirea” era tot ce îi aparține de fapt lui Dumnezeu, era avuția lui Dumnezeu, așa cum este Biserica lui Hristos în Noul Testament. Rugându-ne pentru mântuirea poporului lui Dumnezeu (a creștinilor) atât de muncile veșnice, cât și de nenorocirile pământești, noi ne rugăm Domnului să binecuvânteze, să trimită harul Său și darurile Sale întregii Biserici și să o întărească lăuntric.
Rugăciunea de a da „biruință împăraților”, marilor țiitori ai lumii acesteia, are ca punct de pornire Psalmul 143, stihul al 10-lea și amintește de biruințele repurtate de regele David, prin puterea lui Dumnezeu și, de asemeni, de victoriile dăruite împăratului Constantin prin Crucea Domnului. Această arătare a Crucii i-a făcut pe împărații care până atunci îi prigoneau pe creștini să devină apărătorii Bisericii de vrăjmașii cei din afară, de „episcopii din afară”, după formula Sfântului împărat Constantin. Biserica, întărită pe dinăuntru de harul lui Dumnezeu și îngrădită pe dinafară, este pentru creștinii ortodocși „cetatea lui Dumnezeu”, lăcașul dumnezeiesc, de unde pornește calea spre Ierusalimul ceresc. Felurite nenorociri au zguduit lumea, au dispărut popoare, au pierit orașe și state întregi, dar prigonita și chiar sfâșiata pe dinăuntru Biserică stă neclintită, căci porțile iadului nu o vor birui. Astăzi, când strădaniile conducătorilor lumești de a stabili ordine pe pământ rămân neroditoare, singura armă de nădejde a lumii rămâne aceea despre care cântă Biserica: „Crucea este apărătoarea întregii lumi, Crucea este înfrumusețarea Bisericii, Crucea este puterea împăraților, Crucea este întărirea credincioșilor, Crucea este slava îngerilor și rana demonilor”.
Sf. Ioan Maximovici
