SfântaMănăstireSaharna

8 января 2017 г.

Iată, vin colindători…

Текст доступен только на румынском языке

Pe meleagurile neamului nostru, până la Bobotează, se întinde datina colindatului, prin care se păstrează din neam în neam „Floarea neuitării” și „Candela adevărului” – Nașterea lui Iisus Hristos, cântecele de leagăn aduse Pruncului născut în Betleem.

De aproape douăzeci de veacuri simfonia divină a cetelor îngerești ce au vestit Nașterea Domnului, însoțită de cântarea păstorilor, se reactualizează în fiecare an de către colindătorii de toate vârstele, care merg din casă în casă, vestind Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. De timpuriu, poporul nostru și-a creat o formă proprie de a înțelege și trăi marile evenimente din viața creștină. Modul cel mai original de cinstire a Nașterii Domnului la noi este istorisirea evenimentului prin colinde. Colindatul înseamnă a merge din loc în loc, a căuta ceva, a cutreiera, iar colindătorii sunt acei oameni care se transformă în crainici ai bucuriei venirii lui Hristos în lume, ai împreunării noastre cu Dumnezeu. Colinda nu-i altceva decât o Evanghelie populară, o Biblie nescrisă a Nașterii Domnului. Readucerea Nașterii Domnului în fiecare an ne arată că sărbătoarea aceasta nu mai este o sărbătoare abstractă, ci este prezența permanentă a lui Hristos între noi: „Astăzi S-a născut Hristos, Mesia în chip luminos. Lăudați și cântați și vă bucurați”. Pe parcursul a mai multor ani, Manăstirea Saharna reînvie aceste sfinte datini și tradiții populare prin găzduirea cetelor de colindători și urători din diferite localități ale țării. Astfel și anul acesta gazda cu bucurie a primit mai multe cete de artiști: formația ,, Tezaur ‘’ – elevii din IGP Saharna Nouă, care au redat momentul Nașterii Domnului printr-o scenetă, formația folcloră ” Nistrencele” din s.Saharna Veche, formația” Haiducii” din or.Rezina, ansamblul ” Comoara satului” din s.Mateuti, r-nul Rezina. Cu deosebită placere au fost primiți și grupul ” Țărăncuța” de la nordul țarii, din s.Hincăuți r-nul Edineț, care au înfrumusețat sărbătoarea cu colinde specifice regiunii de nord.

Starețul împreună cu obștea monahală a adus sincere mulțumiri tuturor colindătorilor pentru transmiterea, promovarea și păstrarea tradițiilor și datinilor străbune și ca niște gospodari buni au învitat toți colindătorii la o agapă frățească de sărbătore.

24 фотографий · Текст из архива монастыря