A doua zi de Paști, cu binecuvântarea starețului Sfintei Mănăstiri Saharna, Arhimandritul Adrian Baciu și aportul Consiliului Duhovnicesc, Ierom. Bartolomeu Murea, parohul bisericii cu hramul Sf.M.Mc. Dimitrie din s.Saharna Nouă și clericul Sfintei Mănăstiri Saharna împreuna cu asistenta socială Natalia Macrii, au împărțit daruri vestind că Hristos a înviat cu bătrineii singuratici ai satului Saharna Nouă, arătând ca cei care au fost păstrători credinței, frumosului, a tradițiilor și obiceiurilor străbune nu sunt uitați. Pentru lucrurile mărețe și sfinte care le-au păstrat și transmis tinerii generații, părintele și dna asistentă au adus în dar câte un mic colet cu merinde pentru masa de sărbătoare.
April 29, 2019






