SfântaMănăstireSaharna

September 18, 2017

INEXPLICABILUL EXPLICABIL.(“groapă de gunoi” inexistentă și locul necunoscut)

This text exists only in Romanian

Referitor la ultima ”noutate bombă” apărută pe internet, asigurăm toți creștinii că pomelnicele lăsate pentru o perioadă anumită la preoții, pangarul mănăstirii sau trimise prin intermediul site-ului oficial al mănăstirii pe internet, sunt pomenite atâta timp cât este indicat în pomelnic ( 5 acatiste, 40 paraclise, 40 liturghii, etc. ) care sunt arse o dată în săptămâna într-un loc special amenajat pe teritoriul mănăstirii, iar ceea ce ține de „obiceiul” de a lăsa „dorințele” în crăpăturile din piatra a zidului mânăstirii rupestre – preoții mânăstirii nu duc nici o răspundere, încât acest obicei este „din popor”, nu este binecuvântat de preoții mânăstirii și nu are nici o tangență cu pomelnicele lăsate pentru pomenire la Sfântă Mănăstire, astfel cei care cunosc insuficient rolul rânduielilor bisericești în viața poporului nostru, recomandăm îndeosebi, reprezentanților mass-media, care și-au făcut un obicei din a căuta cu orice preț senzaționalul ieftin în slujbele și viața Bisericii noastre și distorsionează semnificația acestora, să se documenteze temeinic pentru a informa corect și a respecta evlavia credincioșilor și pelerinilor ce vizitează Sfintele lăcașuri.

Administrația Sfintei Mănăstiri Saharna.

Poze din 18.09.2017

11 photographs · Text from the monastery archive